Royal Canin Giant Starter 15 Kg Afisare la marime maxima

Royal Canin Giant Starter 15 Kg

LIVRARE GRATUITĂ !

Hrană completă pentru femele de talie foarte mare (cu greutatea peste de 45 kg), aflate la sfârșitul perioadei de gestație și pe parcursul lactației, iar pentru căţei, pe parcursul etapei de înţărcare şi până la vârsta de 2 luni.

Detalii

Inspirat de cercetări efectuate împreună cu specialiști chinologi, PROGRAMUL DE CREȘTERE este o gamă de produse a căror soluţie nutriţională unică satisface necesităţile femelei şi ale puilor pe parcursul primelor cinci stadii ale ciclului de viaţă: gestaţie, naştere, lactaţie, înţărcare şi creştere până la vârsta de 2 luni.

Rezultat al cercetărilor ştiinţifice desfăşurate în cadrul Royal Canin, START COMPLEX este o combinaţie exclusivă de elemente nutriţionale prezente în laptele matern şi un adaos de nutrimente specifice care contribuie activ la menţinerea siguranţei digestive şi la întărirea mecanismelor naturale de apărare ale organismului căţelului.

Profilul nutriţional este adaptat nevoilor ridicate de energie ale femelei aflate spre sfârşitul perioadei de gestaţie şi pe întreaga durată a lactaţiei.

Creat special pentru a uşura tranziţia de la laptele matern la hrana solidă, prin aportul optim de energie, proteine şi grăsimi.

Crochetele pot fi uşor rehidratate şi aduse la consistenţa unei paste, ce este consumată cu uşurinţă de către femelă şi pui.


Nu există nici un comentariu pentru moment.

Scrieți-vă părerea

Royal Canin Giant Starter 15 Kg

Royal Canin Giant Starter 15 Kg

LIVRARE GRATUITĂ !

Hrană completă pentru femele de talie foarte mare (cu greutatea peste de 45 kg), aflate la sfârșitul perioadei de gestație și pe parcursul lactației, iar pentru căţei, pe parcursul etapei de înţărcare şi până la vârsta de 2 luni.

Scrieți-vă părerea

Orez, proteina de pasare deshidratata, grasimi animale, izolat proteic vegetal*, proteine animale hidrolizate, porumb, pulpa de sfecla, minerale, ulei de soia, fibre vegetale, ulei de peste, saruri ale acizilor grasi, Fructo-Oligo-Zaharide, seminte si tegumente de Psyllium, drojdie hidrolizata (sursa de Manan-Oligo-Zaharide si beta-glucani), extract de galbenele (sursa de Luteina). *L.I.P.: Proteina selectionata datorita gradului sau înalt de asimilare. ADITIVI (per kg): Aditivi nutritionali: Vitamina A: 13900 UI, Vitamina D3: 1200 UI, Beta-caroten: 40 mg, E1 (Fier): 48 mg, E2 (Iod): 3,7 mg, E4 (Cupru): 8 mg, E5 (Mangan): 63 mg, E6 (Zinc): 206 mg, E8 (Seleniu): 0,08 mg - Conservanti - Antioxidanti. CONSTITUENTI ANALITICI: Proteina: 30% - Grasime: 22% - Cenusa: 6.9% - Celuloza bruta: 1.8%.

Tabel cantitati ingrediente

Vitamine 
Vitamine Cantitate
Vitamina B5 (Acid pantotenic) (kg) 33.02
Acid folic (kg) 1.0
Vitamina B6 (Piridoxina) (kg) 10.8
Vitamina B1 (Tiamina) (kg) 9.2
Vitamina B12 (Ciancobalamina) (kg) 0.09
Vitamina B2 (Riboflavina) (kg) 7.0
Vitamina D3 (UI/kg) 1000.0
Colina (kg) 2500.0
Vitamina B3 (Niacina) (kg) 20.0
Minerale 
Minerale Cantitate
Potasiu (%) 0.71
Magneziu (%) 0.07
Mangan (kg) 88.0
Zinc (kg) 256.0
Seleniu (kg) 0.68
Sodiu (%) 0.35
Clor (%) 0.6
Iod (kg) 5.8
Fier (kg) 170.0
Cupru (kg) 15.0
Tabel de analiza medie 
Tabel de analiza medie Cantitate
Beta-caroten (kg) 36.0
Vitamina A (UI/kg) 17000.0
Umiditate (%) 8.5
L-carnitina (kg) 50.0
Celuloza bruta (%) 1.5
Proteine (%) 30.0
Biotina (kg) 1.16
Substan?e extractive neazotate (SEN) (%) 30.8
Fibre alimentare (%) 6.3
Energie metabolizabila (calculat? conform NRC85) (kcal/kg) 3998.0
Calciu (%) 1.19
Acizi grasi Omega 3 (%) 0.64
DL-metionina (%) 0.65
Acid arahidonic (%) 0.11
Vitamina C (kg) 300.0
Acizi grasi Omega 6 (%) 4.69
Acid linoleic (%) 4.41
EPA/DHA (%) 0.3
Amidon (%) 26.0
Energie metabolizabila (masurata) (kcal/kg) 4224.0
Fosfor (%) 0.93
Luteina (kg) 5.0
Grasimi (%) 22.0
Cenusa (%) 7.2
Vitamina E (kg) 600.0
Taurin? (kg) 0.2
Metionina-Cistina (%) 1.06
Alte nutrimente 
Alte nutrimente Cantitate
L-lizina (%) 1.6
Arginina (%) 1.69


Proteine : 30%
Grasime : 22%
Fibre : 6.37%
Calciu : 1.19%
Fosfor : 0.93%
Umiditate : 8.5%
Cenusa : 6.9%

Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat și: